Daca punem o broasca intr-o oala cu apa care se incalzeste incet pe foc, aceasta e in stare sa se lase fiarta de vie. Daca nu vom invata sa reactionam activ in fata modului radical in care ni se schimba lumea, s-ar putea s-o patim si noi la fel... Nu suntem obligati sa mergem cu spatele spre viitor, impleticindu-ne si aruncand priviri pline de regrete catre felul in care erau odata lucrurile - acum ne putem intoarce si infrunta direct realitatea schimbata. In fond, este o postura mult mai sigura pentru cel ce vrea sa mearga inainte. Schimbarea discontinua necesita o gandire discontinua. Daca noua ordine a lucrurilor este diferita de cea veche, si nu doar o imbunatatire a ei, atunci este necesar sa reconsideram totul intr-o maniera noua... Gandirea cu susul in jos nu schimba nimic altceva decat modul nostru de a gandi, dar acest lucru poate insemna totul, fiindca ne ajuta sa descoperim noi energii. Gandirea cu susul in jos ne provoaca... - sa luam in seama improbabilul; - sa-i privim cu alti ochi pe angajatii organizatiilor noastre; - sa ne socotim altfel programul "normal" de munca; - sa gandim altfel despre casnicii sau despre contractele noastre de munca; - sa alegem sa recompensam unii experti, cum ar fi dentistii, pentru ca nu-si exercita talentele; - sa ne inchipuim, in locul programei nationale de invatamant, o programa individuala pentru fiecare elev in parte; - sa ne miram de ce-ar trebui ca fiecare sa aiba numai o singura cariera in viata; - sa ne intrebam de ce asistentii trebuie sa fie intotdeauna mai tineri decat coordonatorii sau superiorii lor; - sa observam ca nu peste mult timp vom avea mai multi oameni care lucreaza in afara organizatiilor decat in ele. Cartea ia in discutie cateva dintre aceste idei, asa cum apar ele in siajul schimbarilor starnite de noile discontinuitati din domeniul muncii. A venit vremea pentru o imaginatie noua, pentru ferestre care se deschid chiar atunci cand unele usi ni se inchid in fata.

Povestea incepe in 1981, cand Handy s-a hotarat sa renunte la cariera sigura, dar nemultumitoare dintr-o mare corporatie - elefantul - si sa inceapa o existenta mai riscanta, dar poate mai bogata, ca independent - devenind un purice. "M-am gandit ca profetiile nu mai erau de-ajuns. Trebuia sa pun in practica ceea ce predicam, sa aflu pe pielea mea cum ar fi sa parasesc adapostul organizatiei si ma descurc pe cont propriu. Sa devin adica ceea ce numeam eu insumi un purice, sa ies din lumea elefantilor, adica a marilor organizatii care au fost stalpii societatii secolului XX. Puricii sunt independentii, muncind pe cont propriu sau in mici parteneriate. Elefanti si purici - metafore ciudate si la fel de putin magulitoare pentru ambele categorii. Mi-au venit in minte ...pe cand incercam sa explic de ce o organizatie-mamut are nevoie de oameni iritanti, care s-o forteze sa accepte inovatii si idei esentiale pentru supravietuirea ei." Charles Handy isi ofera ca exemplu propria experienta si analizeaza domeniile educatiei, familiei, religiei si societatii, incercand sa inteleaga mai bine schimbarile prin care trec viata si munca oamenilor. Observatiile sale zugravesc o imagine plauzibila a viitorului muncii - una spre care s-ar putea sa ne indreptam chiar acum. "...semnele au aparut inca de acum 20 de ani, pentru cine avea ochi sa le vada; sunt convins ca putem deja intrezari forma noii lumi capitaliste chiar daca vor mai trece inca 20 de ani pana cand se va dezvolta. Poate ca n-o sa ne placa ce ne asteapta, dar ar fi o prostie sa credem ca ne putem planifica vietile - sau pe ale copiilor nostri - fara sa cugetam putin la aspectul pe care il va avea arena pe care si noi, si ei, ne vom juca rolul."

O sculptura dintr-un parc din Minneapolis infatiseaza o pelerina de bronz goala pe dinuntru. Pentru Handy, pelerina goala este simbolul celui mai apasator dintre paradoxurile vremurilor noastre. Nimeni n-a fost sortit sa fie o pelerina goala, un numar fara nume pe un stat de plata, ocupant anonim al unui post, materia prima a economiei sau sociologiei, o statistica in vreun raport guvernamental. Daca acesta este pretul pe care il avem de platit, atunci progresul economic nu-i decat o promisiune goala. Viata ar trebui sa insemne mai mult decat sa fii o rotita undeva in marea masinarie a altcuiva, o masinarie ce se duce hurducaind Dumnezeu stie unde. Momentul actual este intesat de contradictii si intentii bune ce produc consecinte rele, formule de succes ce ne pandesc, ca scorpionii, cu intepatura cozii veninoase. Paradoxul aproape ca a devenit un cliseu al timpurilor noastre. Cu cat stim mai mult, cu atat suntem mai derutati. Cu cat ne creste mai mult capacitatea tehnologica, cu atat mai neputinciosi devenim. Avem armament atat de sofisticat, dar privim neputinciosi cum se nimicesc intre ele diferite parti ale lumii. Producem tot mai multa hrana dar nu-i putem hrani pe cei rapusi de foamete. Suntem in stare sa deslusim misterele galaxiilor dar ramanem nestiutori in fata misterelor propriilor noastre familii. Avem de gasit o cale de a ne inielege paradoxurile si de a le folosi cumva pentru a ne croi un destin mai bun. Daca vrem sa facem fata vietii turbulente de azi, trebuie sa gasim o cale de a ne organiza mintea. Altfel ne vom simti neputinciosi, prada unor evenimente mai presus de propriul control sau mai presus chiar de capacitatea noastra de a le intelege.